rău de pământ

în fond nu am schimbat major fusul orar , în fapt mă simt ca și cum aș fi făcut-o... m-am întors și mă simt ciudat, ca și cum nu mă pot adapta încă la lumina de aici, e o altfel de lumină, mai agresivă, prea multă informație inutilă, abia când stai departe îți dai seama că ceea ce se află în aproapele tău, nu îți este neapărat aproape, trebuie să schimbi locuri ca să experimentezi acest sentiment, să privești soarele din poziții longitudinale diferite, să simți vântul cum te pleznește peste față și să afli că nu e orice fel de vânt ci bora, vântul misterios, care te ia prin surprindere, vântul de miazănoapte... și ești într-un fel, după ce te întorci de undeva, într-un spasm de identificare a intimului tău, unde ești tu, adevăratul, unde ești acasă?... departele devenise aproapele, și aproapele de mai-nainte, se-ndepărtase... iar când stai pe ape, acest aproape pe care încerci acum să-l recuperezi, se clatină... podeaua îți fuge de sub picioare, calci nesigur, ești beat, un îm-bătat de echilibrul marin căutându-și iluzoriul echilibru terestru, ți-e rău de pământ...