ultima

dacă ar fi să adun mărgele pe șirag oare câte ar fi să fie în februarie?! zic și io ca să zic. uite, luna a trecut și constat că experiența asta de a scrie aproape zilnic mi-a plăcut. peste 10 ani, dacă or fi, eu oi avea ce citi. cuvintele astea de azi, de ieri, de alaltăieri, din toată luna februarie. sunt eu, cine altu' naibii să fie!

dacă e să trag o linie, linia lui februarie, nu se adună mare lucru deasupra ei, din cele 28 de zile câte oare sunt în afara ordinarului, câte au clipe de pus în album?!... toate, acesta este răspunsul corect, doar că ele se înscriu diferit în tiparul ființei mele...

astăzi am citit despre o familie care călătorește de 3 ani prin america. mai mult de 2 ore nu am făcut decât să caut pe internet tot ce apare despre această familie senzațională. cu 3 copii. nu am epitet. dacă zic că sunt extraordinari (și sunt! căci tot ceea ce au făcut ei este în afara ordinarului!) mă simt banal. Doamne, cât îi invidiez! citesc pe poraquiporalla.com fascinat despre călătoria lor și caut undeva o formă de contact să le scriu 2 cuvinte...

în rest, februarie s-a dus, trăiască martie!

și melodia care se potrivește în toată treaba asta: http://www.youtube.com/watch?v=0Nnv0DjwJM4, asta este!

27 din 02

în Audiţia de Ryu Murakami personajul principal deplânge moartea soţiei sale din urmă cu 7 ani. aşa începe. băiatul lui de 16 ani îi sugerează că poate ar fi cazul să se recăsătorească. în urma discuţiei asupra acestei idei, cu cel mai bun prieten al lui, director în advertising şi care se ocupă de producţia clipurilor publicitare, acestuia îi vine ideea să organizeze o audiţie pentru castingul unui film serios. în felul acesta eroul să poată selecta dintre candidate o eventuală soţie. după ce se face reclamă acestui proiect pe radio, se înscriu peste 3000 de femei. pe baza cv-ului, a pozei şi a scrisorii de intenţie sunt selectate doar 100 de femei pentru interviu. uitându-se peste acestea, eroului nostru îi cade cu tronc o anume candidată.

rămâne de văzut dacă ea este cea potrivită...

26 din 02

uneori intru într-o librărie și după ce răsfoiesc multe cărți, aleg una; răsfoirea înseamnă  să citesc câte ceva despre autor, dacă scrie ceva despre el, apoi coperta 4, apoi deschid la întâmplare în 3 locuri și citesc câteva pasaje și dacă îmi cade cu tronc, o cumpăr, dacă nu nu.

și totuși, chiar dacă în unele cazuri, este o pură întâmplare că am ales o anume carte, mi se întâmplă citind-o să constat că parcă mi-ar fi fost destinată cumva, deoarece în paginile ei descopăr o legătură cu gândurile mele de dinainte. ca și cum aia trebuia să fie. cartea mă aștepta...

ca să vezi...

24 din 02

dacă ieri am fost obosit și de aia nu-mi venea să scriu astăzi nu voi scrie pentru că nu am chef. aveam acu' vreo oră da' mi-a pierit. m-a luat cu scârbă. de tot și toate. de minciunile care colcăie împrejur. de politica asta de 2 lei. pe cetățean oricum nu-l interesează. că dacă îl interesează se numește că are interes. aha! ș-atunci se schimbă treaba. mațu' să fie plin...

când te gândești că io credeam că politica e grija față de cetate. iar noi cetățenii ne îngrijim casa în care locuim. în Lugoj și Timișoara pe stâlpii Electrica din intersecții sunt amplasate niște panouri pe care scrie: nu dați bani cerșetorilor! n-are legătură.

mâine este ședința de consiliu local în care se va vota bugetul Reghinului pe 2010. habar n-au reghinenii unde merg banii lor. și nici nu-i interesează. cel mult comentează în surdină câte unul. și îngurgitează vrăjala de la televizor. hahaha...

23 din 02

sunt în Timișoara. astăzi, pe un cer surâzător, au fost 17,5 grade celsius. primăvară... sunt atât de obosit încât nu mai îmi vine să scriu despre nimic. adică îmi vine dar nu mai pot. am terminat alaltăieri o altă carte. Audiția de Ryu Murakami. dar o să notez zilele următoare despre ce e cartea asta.

22 din 02

am o povestioară în minte și pe care am tot vrut s-o spun: toamna trecută, am participat la o licitație în București, unde trebuia să prezentăm și niște mostre, printre altele. la predarea acestora, ne-am întâlnit la secretariatul firmei cumpărătoare, 3 firme ofertante. eu, un tip cu accent moldovenesc și o femeie de vreo 45-47 de ani, subțirică, brunetă și nu foarte înaltă. și care nu arăta rău pentru vârsta ei. eu aveam mostrele ambalate în carton lipit cu scotch, moldoveanul într-o cutie de carton maro, ceva paralilepipedic 50x70x50 mm, iar tipa bine, avea o plasă verde, din hârtie, carton, ecologică, cu ceva înscrisuri pe ea și din care se zăreau câteva pachete și pachețele, ambalate frumos. fiecăruia secretara ne-a făcut un proces-verbal în 2 exemplare, de primire-predare a mostrelor. scrierea căruia a luat ceva vreme. până a scris numele firmei, inventariate pachețelele, listare, semnare, aveți ștampilă, am, se poate, sigur, mulțumesc, cu plăcere, plus zâmbet larg de parcă în felul ăsta, eram fiecare concurent mai aproape de victorie. eu am fost ultimul. bucureșteanca a doua. termină asta de semnat și ștampilat, urmam eu, la revedere, la revedere, dă să plece, face un pas, se întoarce, nu vă supărați, îi zice la secretară, sacoșa vă trebuie, n-aș putea să mi-o iau, secretara rămâne interzisă, eu mut, pe plasa aia verde, sacoșă, ce-o fi fost era prins cu un ac de gămălie, văd abia acum, un nume de firmă, înăuntru pachete și pachețele... după un moment lung de stânjeneală, inclusiv eu mă simțeam nelalocul meu, femeia bine zice, lăsați, poate după licitație și pleacă, am căzut pe gânduri prostit, da' cât sărăcia o fi fost plasa aia, 2 lei, 5 lei, 10 lei, naiba s-o ia de plasă, io fi rămas moștenire, în fine... se termină treaba, noi stăm după eveniment pe hol, toți concurenții, așteptând cu răbdare acum redactarea procesului-verbal de participare la licitație, la un moment dat se deschide ușa sălii unde fuseseră evaluate ofertele și mostrele, ies doi tineri încărcați cu pachete, colete, plicuri, plase, mostrele noastre, le duceau undeva, draku' știe unde, ordin, să le depoziteze, și încep să urce scările către un etaj superior, femeia bine îi ochește de când au ieșit, se foiește, își mută greutatea de pe un picior pe celălalt, și face apoi brusc doi pași după ei, nu vă supărați zice, pisicindu-se oarecum, am vorbit înainte cu secretara, sacoșica aia verde e a mea, și arată cu degetul unul dintre multele lucruri pe care le cărau indiferenți cei doi băieți.

20 din 02

îmi amintesc ca ieri momentele când am citit Conversație la catedralã de Mario Vargas Llosa. era în 1993. primãvara. și cel mai important moment al lecturii mele, este unul în trenul din București către Cluj, călătorie de câteva ceasuri bune, o lumină chioară la clasa a doua, miros crunt de picioare, cușetă de 8 persoane, banchete de mușamale roase, tăiate pe alocuri de cuțit, și eu citind uitare-visare Llosa și conversația lui. am citit-o o singură dată. atunci. da' mi-o amintesc ca azi. și unul dintre lucrurile care mi-au plăcut a fost faptul că nu avea liniuță de dialog. era un întreg. un tot. personajele discutau dar nu știai întotdeauna cu precizie când. era visu-trisu. una dintre cele mai faine cărți. ani după aceea a apărut pe piață. cu liniuțe de dialog la dialoguri. un mare kkt. nu mai avea nici un haz. cumpăr cartea in forma veche. vorbim.

19 din 02

ce poftă de catalogare au unii frate! oameni ordonați, deh! pun etichete... ăla-i așa, aia așa... și pe urmă te aranjează pe-un raft, te prăfuiești, te uită, așa etichetat. poți și să mori căci ai o identitate undeva.

oare suma etichetelor pe care le ai, te pot reabilita! și suma lor îți dă o identitate colectivă?

uneori ști dinainte, senzorial, cum urmează să se întâmple ceea ce se va întâmpla. ca și cum ar striga la mine eul meu blocat într-un univers paralel.

atât din ziua cincizeci a anului ăsta.

18 din 02

deci... azi dimineață, la 03.13 am terminat Românul. O autobiografie erotică de Bruce Benderson.

nu mai știu să fi citit atât de mult la o carte. e adevărat că între timp am mai citit și altceva. cartea povestește relația homosexuală dintre un american și un român, cel de-al doilea mult mai tânăr. poate că problema acestei lălăieli în lecturarea cărții a fost determinată și de surpriza descoperirii unor scene teribile de sex, redate fidel între cele două personaje. mă rog... americanul încercând să se apropie de român și să-l înțeleagă, încearcă să înțeleagă și România. e fascinant să vezi modul în care te percep ceilalți.

nu știu dacă să recomand această carte. lectura este captivantă dar nu întodeauna digerabilă. așa că facă fiecare cum vrea...

17 din 02

am mai citit aseară câteva pagini la cartea aia, Românul. cred că o să o termin săptămâna asta. sunt curios să văd cum se încheie. deși aș putea să o citesc în diagonală și să merg direct la sfârșit, ceva parcă mă împinge să merg așa alene, pagină cu pagină.

două lucruri am mai citit ieri și azi care m-au pus pe gânduri. de unul am dat întâmplător pe un blog, autorul spunea că de fapt criza asta e una închipuită și că există doar în capul celor nevolnici și nu trecem mai departe pentru că nu vrem să trecem. iar al doilea lucru că este posibil ca Grecia să intre în faliment iar în UE părerile sunt împărțite, dacă să îi ajute sau nu. și că există riscul ca Grecia prăbușindu-se, să tragă după ea, într-un efect de domino și alte țări. primele fiind România și Bulgaria.

no mai zi ceva!

 

16 din 02

când eram la școală aveam momente când ziceam că ies pe-afară, adică mergeam în oraș, mă întâlneam cu prieteni, beam un fructo, povesteam... acum sunt imediat de 2 ore pe net și mă plimb virtual, am pornit de la o chestie și am sărit de la una la alta. cred că poți sta cu săptămânile la câte kile de informații sunt... și cartea aia la care tot citesc, încă nu am terminat-o. se numește Românul. O autobiografie erotică. de Bruce Benderson.

ziua recunoștiinței

dacă cineva mi-o cere io votez pentru ziua recunoștiinței!

am ajuns să adoptăm sărbători ale altora. de ce nu pe toate? cine decide! sau unele sunt mai bănoase? câștigă mai mulți. că dacă punem inimioare roșii peste tot și vorbim de un sfânt simpatic câștigăm audiență și piștari. și de halloween iar. chiar dacă este un pic de speriat. scarry. brrrr.

și-atunci mă întreb de ce nu adoptăm și ziua recunoștiinței care în principiu este una a familiei, a iertării și a împăcării. probabil că în țara asta crescătorii de curcani nu sunt foarte numeroși sau foarte bănoși. măcar că carnea de curcan nu este rea!(cacofonie voită!!!) în america se vând copane de curcan la chioșcuri. și sunt absolut delicioase.

repet: io votez pentru ziua recunoștiinței. e mai tare ca astelalte. și curcanu' nu-i rău. da' n-are sponsori...

iubeşte şi fă ce vrei...

sfântul Augustin, cu-ntrebările lui, cu retorica asumată către, și întru, are unul dintre cele mai tari  îndemnuri atunci când zice: iubeşte şi fă ce vrei...

adică cum, că-ți vine să mori, că s-au năcăjit secole să priceapă ce-o vrut să zică Augustin, cum naiba adicătelea poţi iubi şi să faci ce vrei, mai poţi face ce vrei după ce iubeşti! după ce fiinţa ta este dedicată altcuiva, celuilalt... Sfântul Augustin nu face diferenţă între îndrăgostire şi dragoste, pentru el, a fi dedicat cuiva, a simţi împreună cu celălalt, a fi pentru este tot una... iar noi, bieți amărâți, trebuie să înţelegem, dacă vrem, câți putem...

ideea este că atunci când iubeşti, atunci când eşti subsumat altuia, atunci când fiinţa ta este cotropită de altul, de bunăvoie, pentru că iubești liber neporuncit de altcineva, ai ales singur, fără a se ți se cere, nu-l poți răni pe cel iubit și libertatea ta este nelibertate de fapt, nu mai poţi face ce vrei pentru că te înţelegi în primul rând ca celălalt, ca altcineva, şi aştepţi să-ţi zică altcineva ceea ce poţi face tu, libertatea ta odată iubind este în afara ta şi nu înlăuntrul tău, centrul tău de greutate se dezechilibrează, tu nu mai ești tu, ești celălalt astfel iubind, ești contopit. sau cotropit.

asta așa de velăntain. (și n-am epuizat subiectul!)

atât de ușor! (traducere liberă)

You baby, were like the sky   / tu, copilă, mă simțeam precum cerul,

You held me up to let me fly  / ridică-mă sus și lasă-mă să zbor,

That's just like you to tell me  / e așa cum îmi spui,
I've nothing to fear             / nu am de ce să mă tem

But I am a broken house      / dar sunt o casă sfărâmată
I'm holding on a broken bough   / și aștept pe o creangă ruptă,
Now it's easy for me to see     / este ușor acum pentru mine să văd,

It couldn't be that easy          / dar nu poate fi atât de ușor,
It had to be much harder      / trebuie să fie mult mai greu

That's just like you to tell me      / e așa cum îmi spui
I've nothing to fear                   / nu am de ce să mă tem           

But I could have been falling free    / dar aș fi putut să cad din înalt,
Falling all these years                     / aș fi putut să mă prăbușesc în toți acești ani,
Now it's easy for me to see, full of air    / este ușor acum pentru mine să văd, din înaltul cerului
Sun on my face, wind in my hair        / cu soarele pe față și vântul în părul meu...

Falling down, flying as slow as I can     / să mă prăbușesc, să zbor mai încet decât pot
I'm not trying to reach the land         / și să nu încerc să ating pământul
Just falling somewhere               / doar să cad undeva...

It couldn't be that easy             / nu poate fi atât de ușor,
It had to be much harder        / trebuie să fie mult mai greu

Meanwhile, boy, I love you      / între timp, băiete, te iubesc...

http://www.youtube.com/watch?v=_kPG8ID6X78

uită caii!

prin urmare ideea este că nu-i deloc sănătos să alergi după cai colorați pe pereți (verzi, negri etc.), în primul rând pentru că aceștia nu există, asta este oricum o formulă simpatică prin care recunoști inaccesibilitatea obiectivului, iar... obiectivul, după o teorie consacrată trebuie să fie s.m.a.r.t. adică specific, măsurabil, de atins(tangibil), relevant și încadrat în timp; prin urmare, uită caii, dacă nu poți vedea albastrul alege ce vezi: albul sau negrul! iar dacă alegerea n-o fi bună, cel puțin ai depășit inacțiunea și ai pus un procent la coeficientul de inteligență... pentru că vei ști ceva!

13 din 02

cum o fi să vezi viața ca printr-un parbriz cu ștergătoarele mergând, plif-plaf, plif-plaf, scârțâind de la stânga la dreapta, iar și iar... cum o fi să scrutezi orizontul și să nu distingi exasperat decât albul și negrul zărilor... să nu ai decât opțiunea unei decizii definitive, ori-ori, să nu ai o parte de mijloc și teoria chibritului să fie una absurdă... e da sau nu, alb sau negru, cu tine sau împotriva ta, un război perpetuu cu tine însuți în care dacă ai vedea albastrul cerului ar fi ca și cum ai alerga după cai verzi pe pereți, ori mai degrabă după cai negri pe pereți albi... la naiba cu toate, amărâte gânduri... mai bine să te gândești la nimic, unul roz poate.

de aia

aș putea sta până la ziuă dac-aș vrea, nu vreau, aș putea spune orice, oricât, oricum, oricui, nu vreau, nici nu am mari dorințe, dar dac-aș vrea aș putea avea, de fapt cuvintele sunt inutile, oricum fiecare înțelege ce vrea și cât îl duce mintea, cui scri și cui îi spui de fapt, ști, nu, ție nu, atunci cui, mie și sinelui meu, multiplului de mine în momentele mele n+1, kkt, cui îi scriu de fapt, nimănui... pentru mine din 12 februarie 2010, pentru eu cel de mai încolo care își va privi trecutul detașat, cu zâmbet, pentru mine cel care am fost sigur nu, pentru că acela nu mai este, so... cine mă înțelege!! măcar eu cel de mâine mă voi putea ierta?

11 din 02

extraordinar! mă simt ca și cum am în față o mie de cuvinte care ar putea răspunde sentimentelor mele de acum, iar eu sunt blocat de numărul lor, nu știu ce să aleg, toate sunt frumoase, și toate prea puține, îmi vine în minte cântecul ăla fain cu o mie de flori parfumate, ce naiba le plac la toți cifrele rotunde; nu poți cânta bine, știu, din 268 de flori parfumate... mda... ne auzim și mâine, pa...

10 din 02

alaltăieri a apărut ultimul album Sade. (cică se citește șadei.) după 10 ani de pauză. soldier of love. aceeași voce tulburătoare și care îți provoacă fiori pe șira spinării. la 51 de ani arată extraordinar. iar melodia care dă titlul albumului este deosebită. http://www.youtube.com/watch?v=mhcGcfnMaC8. îmi vine să o iau peste munți și văi.

îmi vine în minte cercul ăla în interiorul căruia crezi că ai libertate. roșu, mov, negru. libertatea determinată de un amărât de perimetru. vivat. azi noapte am avut spaima micșorării cercului ăsta idiot.

și cea mai frumoasă melodie de pe ultimul album sade. http://www.youtube.com/watch?v=_kPG8ID6X78. care îți dă speranța că poți zbura din cercul ăla. dacă nu cu aripi adevărate măcar cât poți, de poți, cu gândul...

9 din 02

până la urmă, cuvintele astea, așa câteva, din februarie, sunt notațiile simple ale unei zile. nu ziua în întregul ei descrisă. nici măcar un anume sentiment larg evazat. doar niște amărâte de cuie (cuițe) bătute în blana (blănița) memoriei. poate fi o poză cu urâtul de afară și cu textul meu dedesubt: supraviețuiesc. sau viețuiesc. după caz. după vrere.

cică ce-am mai citit! citesc încă, greu, o carte cu un american în Romania și impresiile lui. cartea e faină dar nu o mai termin odată. o să revin.

8 din 02

comentam la un moment dat că n-avem iarnă. și-acum în sud nu se țin ore de prea mult omăt. pe aici, pe la noi nu-i chiar așa rău. cică la Sovata nu s-a schiat de treabă tot sezonul ăsta. așa o fi dacă zice însuși proprietarul instalației de urcare.

astăzi e ziua bunicii mele...

mă întreb, dacă ea nu mai este, ziua ei continuă să fie?! un gând cald acolo unde ești...

7 din 02

desi am descoperit și încercat cu succes, să scriu și direct de pe iphonu' meu, ieri n-a funcționat. probabil pentru că am vrut să postez și o poză destul de nereușită cu zăpadă și schiori. de la Toplița. nu se vede mare lucru, probabil și pentru că fulguia mărunt și enervant.

6 din 02

poți să stai cu ochii largi către trecut, să zici: un an, doi, zece, s-au dus, mama măsii, așa repede! și ce-au însemnat ei, aia, aia, ailaltă, așa puțin, așa mult, câteva lucruri, nici nu pare așa greu să rememorezi ceea ce a fost cu adevărat important în câteva cuvinte, ca și cum ai cheia secretă a întâmplărilor tale acum după ce ele s-au pe-trecut...

de ce pare așa complicat în schimb să pricepi ceea ce se întâmplă azi și mâine?!

5 din 02

cald în casă, soare afară, frig pe drum și-un pic în mine. am ascultat o melodie faină zilele trecute. de hawaii. o s-o pun aici că numele cântărețului nu se poate ține minte. israel kamakawiwo'ole - somewhere over the rainbow. http://www.youtube.com/watch?v=0ltAGuuru7Q .

și de fapt am descoperit un cântăreț tonifiant. vi-l recomand. vă scoate din stările depresive. hawaii. ce fain!

4 din 02

joi. lost. în 02.02 a fost difuzat în state, după știința mea, primul episod din ultimul sezon lost, ep.00. l-am văzut adineauri. de fapt este o rememorare a celor întâmplate în celelalte sezoane. și trebuie să recunosc că, este cel mai fain și incitant serial pe care l-am văzut până acum.

californication nu se pune.

3 din 02

miercuri. am avut câteva gânduri pe care le-am pritocit azi. da' erau în urmă cu mai multe ore. oricum, cel mai tare gând, dacă aș face topul acestora, cel care vine și revine, e marea... sunt de râsul curcilor oare? un ardelean marinar!

2 din 02

nici nu am simțit când am trecut granița zilei de ieri în cea de azi. nu am dormit k lumea de alaltăieri. sunt obosit. am ochii mari, beliți și crăpați. și am mișcarea aia stânga-dreapta de suricată de pază. de fapt nici nu am intrat în bucurești, doar până la șoseaua de centură după care am făcut dreapta. pe mine mă interesa aeroportul. e tot acolo. și încă sunt oameni care zboară. chiar dacă e criză.

până la urmă dacă noaptea nu am dormit-o, am rămas în ziua de ieri?

1 din 02

azi a fost o zi nebună. ba să plouă, ba să ningă. m-am gândit să dau mai multe telefoane, să sun prieteni să văd ce fac. n-am apucat. acu' am terminat treaba la birou și plec acasă (22.10). la miezul nopții voi pleca la bucurești. n-am chef de loc. da' trebe. no!

pentru prietenii la care m-am gândit azi printre alergătură gândul meu bun. nu v-am uitat. vorbim...

(cum naiba a și trecut o lună!!!)