Ieri la un moment dat am zăbovit îndelung în mine, nu știu cum aș putea descrie exact asta, eram cumva inert adică, stând în minele meu mut, fără vlagă, fără putință, spunându-mi că trebuie să scriu, că acum trebuie să scriu ceva, ce lungi au fost clipele alea... Mă desprinsesem o clipă, îmi ziceam, mișcă mă, nu sta, starea asta tembelă redă-o, fă-te că faci ceva, eram doi... unul urla iar celălalt n-avea nici o treabă, ca și cum plecase... și fugea gândul meu dintr-unul într-altul și nici unul nu îmi plăcea, am tastat doar litere albe, am scris ceva cred, nu, am scris foarte multe dar toate literele erau albe, eu le știu, sunt ale mele, nu le pot reda, sunt ascunse undeva, în mine sau în celălalt, undeva sunt ele precis, așteaptă...
Și azi cântă unu' de nebun și-mi place: "try, try to say goodbye!". E o altă zi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu