and the winner is

in urmarea celor scrise ultima data, vroiam sa pun niste poze, frumoase, cu locuri si valuri din Grecia, si soare... dar poate timpul, lipsa acestuia sau preaplinul sau, ori poate faptul ca zugravesc... (de ce se foloseste in forma asta verbul acesta?? de fapt, nu eu zugravesc, nu noi zugravim ci niste zugravi...), oricum astazi am vazut filmul de Oscar si actorul de Oscar, cel mai bun film pe 2012, ma rog, parerea mea, in fond nici nu stiu si nici nu se stie care vor fi nominalizate...

eu il premiez insa de pe acum, and the winner is: Ruby Sparks (best movie) and Paul Dano (best actor). mitul lui pygmalion, varianta 2012.

http://youtu.be/PvQgS-4ARv0,

grecia din 2012

lucrurile s-au schimbat, faptele nu sunt aceleasi, noi nu suntem aceiasi, eu nu sunt acelasi, cuvintele insele nu sunt aceleasi, sunt in alt timp, in alta era, septembrie a lipsit anul acesta din blogul meu, din lene, din plictis, din eroare, ori din lipsa de timp...

mai degraba din preaplin... am fost in Grecia. iar. pe marea nesfarsit de albastra. nesfarsit de egee, netagaduit de aproape de mine, de sufletul meu... cum poti descrie lucrurile care  intra in apropiatele tale, care sunt parte din intimul tau, care intra in definitia fiintei tale, nu poti... doua cuvinte nu sunt suficiente, prea multe cuvinte pot obosi, care este calea cea dreapta, cine poate sti... sa fii in Grecia, sa te scalzi in marea aceea incredibil de albastra, sa privesti insulele alea pustii, doar pietre albe, maslini, oameni calzi, cu limba lor pe alocuri de dinainte de Christos, sa zambesti, sa uiti de tine, sa mananci tzatziki, sa bei ouzo ori tszipouro, sa dansezi sirtaki, sa te simti Zorba... liber, liber, liber...

ma gandesc ca am citit cartea lui Kazantzakis o singura data... si cu toate astea, imi vin in minte lucruri din carte de parca as fi citit-o ieri, trei zile dupa am crezut ca lumea insasi s-a schimbat, eu sigur m-am schimbat, sunt cel de dinainte de si cel de dupa Zorba, iar cartea este fara tagada mai tare ca filmul, desi trebuie sa recunosc Quinn este incredibil de Zorba... oricum inca nimeni nu a indraznit sa faca un remake... si cred, ca e mai bine sa fie asa...

am fost in insulele Saronice, putine de altfel, frumoase de fel... iar Hydra este de departe cea mai frumoasa... este insula in care jumate de an traieste Leonard Cohen, are el o casa pe acolo, asa am auzit eu...

uneori nu imi mai vine sa scriu nimic, cuvintele oricum sunt sarace, nu pot reda in cinci cuvinte sentimentele mele din ore, fratilor... dupa mine, potopul...

postare noua

de parca lucrurile s-ar putea schimba, ca si cum proverbele ar putea fi uitate, noi, vechi, cum or fi ele, ca si cum noi insine nu am mai fi noi, ce gluma, tarele noastre identice cu pacatele noastre, noi identici atat cu minusurile cat si cu plusurile noastre, noi roma si atena deodata, ca si cum ar conta, nu conteaza, nimic nu conteaza, plusurile nu se vad, minusurile nu se simt, platon si aristotel deopotriva, academie si liceu, totusi comparatia nu rezista, mai bine ne oprim si varsam o lacrima, a doliu... mi-e scarba...

keymaker

ar trebui să scriu neîntrerupt, așa ar trebui să fac, să stau prins de taste, legat cumva, să scriu cu pistolul la tâmplă, metaforic vorbind, în fond termenii ecuației nu sunt atât de necunoscuți cum pretind matematicienii, eu sau altul, oricare altul, este un keymaker, poate fi, nu vrem decât căldură sau lucrurile calde, vrem bunătate, deschidere, înțelegere, compasiune, apropiere, lumină, și poate atotcuprinzător mai degrabă spus, vrem iubire... asta e. cu toții ne dorim să fim iubiți. cu toate corolarele și adiacentele implicite. adorați. mereu. necondiționat. împreună. fericiți. vrem să fim soarele cuiva. polul nord. tangenta tangibilă. sufletul pereche. jumătatea. sufletul nesfârșit. zeul suprem. gnomul pe două picioare. aproapele și departele. dragul drag. până când moartea ne va despărți...

dar Doamne cât ne e de greu să recunoaștem asta! să mărturisim și să încetăm de a mai cântări ne-cântăritele... 

x

ca si cum lucrurile pot fi mereu spuse si astfel clare, asa in inchipuirea noastra, a mea, se desfasoara pasii, intaiul, al doilea... ma rog, regulile de punctuatie ale comunicarii se transforma, oricum se dezvolta, bagi un smiley si inseamna ca zambesti, doua trei paranteze, suplimentare si deja esti vesel, razi, poti avea sentimente, te bucuri, lucrurile evolueaza, comunici, transmiti, semeseuri... cuvinte putine, concentrate, semne, coduri, si intelesuri multiple, inapoi la altamira... si la un moment dat, fata in fata, ochii nu au stralucire, nu mai au, nu mai sunt luminite, doar niste anime de doi bani... x-uri in loc de sclipiri, interogatii dez-interiorizate, nimicuri, intrebari fara sens, prostii...

pe planeta cu 3 sori

saptamana trecuta la un moment dat luna era rupta in mii de farame cazute in mare, era cald, eram linistit, eram mai aproape de grecia, eram mai aproape de un grec, ma rog, oi fi fost eu aproape unu, khalimera... azi, inapoi, ma gandesc amuzat, ce posibilitati ai, sa ramai nebronzat pe o planeta cu 3 sori?! te poti intoarce pe vreo parte fara sa te arzi? poti gasi umbra? poti rezista atunci cand arsita fiecaruia te va cotropi pe-ndelete! poti muri macar impacat, un chip cu umbre triple inexistente, imi este neclar... cât poti suporta vigoarea sorilor!!! traiesti direct cu arsuri de gradul 3... sā nu-ti vina sa zici: in puii mei de planeta marsava, ma exilez la poli! cati or fi ei... sa vina inghetul!

doi din opt

daca inchid ochii pot auzi si spuma valurilor clipocind, daca ii deschid grecia e tot mai aproape cu fiecare kilometru, pe harta mea afectiva in fapt, in urechi am ecourile dialogurilor seci ale eului meu multiplu, sinele raspicat si raspicand-se in cuvinte fara finalitate, mie... aveam mai devreme alt glas, acum imaginea s-a dus in spatele retinei si privesc lumea hipermetrop, incetosata...

cuvinte care nu au in spate nimic

de cand am auzit expresia asta, nu mi-o mai pot scoate din cap... ma framanta... doua chestii imi vin in minte, acum, legate de treaba asta... Eminescu, cu ale lui cuvinte goale ce din coada au sa sune, cand nimic nu ai a spune... si... Matrix, adica Neo mergand prin holul ala plin de alb, incercand sa ghiceasca usa a carei clanta odata apasata, deschide un adevar... si nelamurirea care imi persista in nari este (scuze pentru diacritice, au disparut undeva, cu Thanatos...) legata de faptul ca, oare pot cuvintele sa fie goale si sa sune din coada atunci cand ai a spune ceva si pe de alta parte, dilema este acida si pentru ca, Neo trebuia sa gaseasca o usa care in spate avea ceva ori daca toate usile sunt la fel, si mai mult, odata deschise, toate au mai intai cuvinte, in fata, un cheptar, cum stiu care in esenta lor sunt bune si care nu sunt, care au in spate un cat si care n-au...

caci ele cuvintele oricum, sunt...

si nu vin nici usor... http://youtu.be/N3vnnc4XPAA,

6 iulie 2012 sau dimineata devreme

tocmai pentru ca trebuie sa scriu nu voi scrie, tocmai pentru ca trebuie sa strig ca sa pot respira, nici nu voi striga, nici nu voi respira, cuvintele mi-ar sufoca sentimentele, strigatele mi-ar opri senzatiile, eu nu voi mai fi astfel, nici nu voi mai fi de fapt, respiratia mea este doar un vis al unui fir de nisip pe o plaja din Chania, treaz dimineata-devreme...

cuvinte-n oglinda

nici nu stiu cum mi-a venit in minte chestia asta... amuzant este ca prima imagine care mi-a trecut prin cap ca reprezentare a sentimentului meu a fost ganditorul de la hamangia... cracanat, cu coatele pe genunchi si capul in palme... la ce zgaiba s-o fi gandit el, asa... la sens/snes... la comunicare/ eracinumoc... la sex/xes... la literele carora le dai drumu si care iremediabil vor ramane pe veci intiparite, scoase din context, scrise cu sange pe ecranul memoriei celuilalt... la nimic/cimin...

oricum, riscul este imens ca atunci cand te exprimi, sa fii inteles de-andoaselea...

adica aelesaodna-ed... ralc