28

intr-un sfarsit de an... dupa craciun inainte de revelion, 28 decembrie, zona dintre, nenumita, cine stie cum, intre jaloane evenimentiale, zona de concluzii... ce concluzii!!... un an care se incheie, intr-un fel, altul care incepe... cuvinte fara finalitate, prostii in fond, prostii in fapt, nimicuri, sarbatori bucuroase, fericite, implinite... asta-i...

13 decembre

timpul descompus in silabe si vanturat sacadat poate fi inselator, poate da aparenta incetinirii sale, e ca si cum m-as juca cu un metronom si as putea crede ca mutand greutatea aia cand sus, cand jos, decid de fapt asupra curgerii vremii, ca pot apasa pe acceleratia vietii mele... 

23/XI

astazi nu am nimic de spus, parca granitele fintei mele nu sunt in regula, se misca, se strapezesc, devin translucide, translucente, dispar, zici ca nu mai am hotare, alerg in sus si-n jos fara rost, nu am un zid de care sa dau cu capul si-n care sa ma opresc, ma pierd in nimicuri in absenta peretelui ferm, nu mai constientizez limita, ma risipesc... ardeleanul ar spune ca trebuie sa iti zica cineva raspicat: ho, pana aici... dar daca acest ho care zagazuieste, care pune hotar nu este, eu sunt fara hotare, sunt ne-hotărât, hotarul meu este astazi intr-un loc pe care eu nu-l zaresc, altundeva, ma pierd in departele meu...

21/XI

trebuie sa nu mai folosesc formele verbului a gandi, e limpede doar, exist, gandesc... in seara asta vreau sa notez un alt banc fain pentru romanica noastra: zice-se ca badea gheorghe dadea la coasa, pe camp si pe deasupra lui aparu, la un moment dat un deltaplan care incepu sa ia tot felul de viraje curioase, badea gheorghe intrigat se opri din cosit si se puse pe privit, dupa o serie agresiva de loopinguri si planari deltaplanul se izbi de turnul bisericii satului, moment in care badea gheorghe isi da palaria pe spate, si se intoarce catre treaba lui, dand din nou cu coasa, murmurand printre dinti: ţară de kkt, atentate de kkt!

20/XI doi

cerul ca un ochi intins peste lume, nu... ochiul ca un cer intins peste lume, nu... lumea ca un ochi intins peste cer, nu... lumea ca un cer intins peste ochiul meu pleznit... da, parazitii sau ceva bolnav si grav cu starea mea de spirit intoarsa... ma gandeam la tipul ala care folosea nepotrivit cele trei puncte in suspensie, ma gandeam cum scriu eu, si de ce, cu minuscule, de ce urasc majusculele, noi toti putem alatura litere si sa formam cuvinte apoi fraze si deci texte, discursuri, rationamente, numai ca textele celor mai multi dintre noi sunt niste... bulshituri crase, ioi...

20/XI

duminica, foarte devreme, m-am gandit sa-mi fac un alt blog, cu o adresa x, pe care nu o va sti nimeni, obscura, ascunsa, si sa arunc acolo cuvintele care imi vin, ma gandeam amuzat ca daca voi crea o adresa de genul aghetftetdfcec.blogspot.com si nu voi face nici o legatura cu ea, nici un link, :), nimeni nu va da de adresa asta, va fi ca o strada care nu exista dar pe care locuieste totusi un om... eu, adicatelea... alt gand era sa scriu iar cu o frecventa impusa, sa imi dau deziderat si sa pun rand dupa rand, chiar daca totul va fi sau va parea devalmasie... mi-a trecut prin cap si chestia asta...

dreptul de a judeca

judecata inseamna a cugeta, a adãsta si a statornici asupra unor lucruri, adica a gandi si a stabili niste reguli pentru ceva, a emite o parere... pe de alta parte a judeca inseamna si a imparti dreptate fara partinire dupa o adanca cugetare; in ambele cazuri deci, cugeti, in ambele cazuri stabilesti, pui hotare, granituiesti... asupra a ce poti judeca?! asupra a ce te pricepi si ai calificare. in sensul deformat al cuvantului democratie insa, asupra a orice. poti sa iti dai cu parerea despre câte-n luna si in stele. de fapt intotdeauna trebuie sa vorbesc in cunostinta de cauza. nu stiu/ nu vorbesc. am prin urmare dreptul de a ma judeca pe mine, cel care intr-o anume faza se cunoaste... ma cunosc, ma pot judeca... nu cunosc/tac din gura...

intr-unul din feluri in iulie 2013

marea, cetatea, ploaia, ceata si iarasi marea... suprema conciziune, poate niste prescurtari neadecvate, doua luni, saizecidezile, pigmentate cu zile de reghin, grecia, syros, serifos, thira, heraklion, chania, oia, paros, firenze, pisa, san gimignano, chianti, aberdeen, edinburgh, inverness, aultbea, insula skye, loch ness, fort augustus, london, sovata, constanta, olimp, neptun, agigea, tuzla, mihai margineanu, liberty parade, popasul pescarilor, lacul melcilor, marea...

un fel placut, diversificat... m-as putea obisnui. 

in india, jaipur, la marigold hotel

am vazut iar un film fain, chiar daca mai tarziu... ori mai bine ca mai tarziu, pentru ca lectia faina este ca in final totul va fi bine si daca nu, inseamna ca inca nu este finalul... these foolish english.

the best exotic marigold hotel de john madden. judy dench si bill nighy. extraordinari...

ghilimelele mele

m-am gandit initial sa insirui niste cuvinte asemenea unor margele, unele dupa altele, semnificative si pline de intelesuri si talc iar apoi sa pun autorul, si ghilimelele evident, care sa arate ca sunt ale altcuiva dar m-au impresionat pe mine, acum, si aici, si ca mi se pare nemaipomenita alaturarea lor iar chimia pe care o secreta in mine, eu niciodata nu as fi reusit sa o descopar... am o carte in biblioteca cu citate din autori celebri, aforisme, vorbe mari... de-alea de se puneau pe promotii cu ceva ani in urma, poate se pun si acum... in fine, nu pun ghilimele, nu dau citate, nu-mi vine in minte nici un autor reprezentativ, nici o vorba mare, sunt melancolic, nostalgic, am ochii deschisi si zambetul spart... ma uit imprejurul meu, sunt singur... intr-un anumit fel ceasul acesta nici nu poate fi trait altfel, si am atat de multa uimire gandindu-ma amuzat la felul in care fiecare litera poate reverbera diferit in celalalt functie de tot felul de stimuli... sunt satul, bolnav, acasa, am crampe, plictisit sau nu sunt nimic din toate astea... cum poti descrie douazecisipatrudeore traite treaz in cateva cuvinte cuiva cu un ciclu normal diurn-nocturn, poti, nu cred... ce-ti trece prin fata ochilor, ce vezi, si ce-ti amintesti din toate acestea, nu cumva esti bolund, blestemat, beatificat de zeul ocrotitor al fiintei tale, merita sa incerci sa spui ceva, altceva, altcuiva, celuilalt de din afara ta... la prima instanta nu merita, dar daca intr-adevar nu ar merita atunci ce mai ramane important in viata asta... caci pare-se comunicarea, mesajul pe care cumva il ai, il sti, câtul tău este cel important, singurul... semnul tău transformat în artă, Z-ul ăla de la Zorro... :)))