paisprezeceaugustdouămiișaisprezeceduminicaînprimeleeiore

umbrele și chipurile și fețele ascunse aruncate deasupra ca și cum ar fi, ghici?zice fața lui... ce!poate fi ceva?ce!... sau cine!îngerul din colțul de sus al încăperii stând ghemuit cu aripile luminate-mprejur și strânse alăturea lui și copilul meu care privește cu atenție direct spre el, fără să clipească, așteptând neobosit zbaterea aripilor lui, ori ceva, un semn... colțurile se strâng în același fel, scândurile stau ca și-nainte așezate la fel de blând, și nu aud nici un fel de scârțâituri, ori sunt prea fine ori nu sunt... neînțelegerea e pitită în șuvoiul de cuvinte și sensul e dincolo de surâsul ghicit în aplecarea ușoară a colțului buzelor, nu e nimic sau poate totuși că e... nimeni nu știe și nici nu contează, melodia trebuie să fie simplă și lină, și e... și dacă cineva crede altceva, treaba lui... copilul meu îmi zâmbește.

14iunie2015seara

aş fi putut să aşez cuvintele pe un covor roşu, ca şi cum ar fi mai-nainte de vreo prispă, cuminţi să stea ele acolo aşa, frumos... şi să dea seama despre mine, că sunt şi cât sunt, să mă mărturisească, să spună că cerul meu este albastru şi că aş vrea ca cerurile tuturor să fie la fel, că lucrurile s-au întâmplat în felul în care s-au întâmplat nu pentru că eu am vrut ci pentru că ele au dorit să se aşeze astfel, asta nu înseamnă că eu am am fost indiferent şi nu am vină ci doar că zeii în felul lor intangibil au vrut să intervină în jocul finţei mele şi să râdă puţin sau foarte puţin de mine, aşa cum râd ei de fapt de toată lumea... nu am mari dorinţe ori mari vise, vreau să ating câte ceva în viaţa asta, şi de fapt îmi dau seama că pe cele mai multe aşteptări adolescentine le-am transformat în împliniri; cu toate acestea mă simt ca şi cum nu întrezăresc încă linia clară a fiinţei mele şi că sunt mai multe întrebări în faţa vieţii mele decât în urma ei şi asta mi se pare ciudat... mă simt încă de treizecideanişunpic...

before midnight

https://youtu.be/2Yp9E_GmtNY,

in mai putin de treizecisisasedeore am vazut trei varste, ultima in grecia... as vrea sa imbatranesc acolo si poate chiar sa imi inchei socotelile pe undeva prin insule, e o tara frumoasa... un cuplu care dupa zece ani are amintiri, atat de multe bucurii, copii, doua gemene, frumoase ca si mama lor, are oboseli, tristeti, frustrari, mânii si interminabile discutii... cele de dinainte de descoperire , recunoastere si bucurie acum transformate in uzura, rutina si cearta... din orice, natural... cat de simplu este sa te certi pentru orice intr-o exacerbare a detaliului, un cuplu tanarobosit in acelasi timp, pot sa numere emotionati secundele de pana cand soarele nu va mai fi si apoi in drumul spre camera de dragoste tocmita de niste prieteni, sa discute vrute si nevrute si sa se certe cu patima pentru niste adevaruri neinteresante si fara miza, celine cu sanii goi si deosebit de frumosi, acoperindu-i odata ce simte ca trebuie sa arunce in joc rautate... te parasesc, nu te mai iubesc... e frumos ca el nu crede si poate concepe o scrisoare de dincolo de timp, am zambit de atatea ori incat ori soarele greciei mi-a desteptat lucruri ascunse ori filmul a fost deosebit de bun... ethan hawke mi-a devenit simpatic.

 https://youtu.be/cieRSkPDkTs?list=PLhE4e9QwzYxX1tap7vxYGL_gcWz5tElZi,

bineinteles ca se incheie indefinit. doar e richard linklater.

the best summer of my life

asta asa ca uvertura... la patruzecisicevadeani,

https://youtu.be/CYDM-8jAG6U?list=PLaky9xL3e_XjvN73FYOvIBabokik6IOwG,

before sunset

dupa noua ani... ce usor e intr-un film! iar filmul e chiar dupa noua ani si povestea asisjderea si actorii mai batrani fix cu atat... personajele se reintalnesc aparent intamplator desi s-au cautat toti anii acestia, desi viata lor s-a schimbat dupa o singura noapte, jesse devine scriitor si pentru ca poate astfel o va putea gasi candva pe celine... eroii nu mai au 20 de ani, au 30... totul este verosimil... pe un fundal si mai romantic, paris... sa scrii o carte pentru a prinde amintirea, ziua aia, ori noaptea aia, pentru a imortaliza scenele alea, dragul si dragostea, o incercare de a bloca trairea intr-un prezent efemer, o interpretare desigur... daca am fi trait impreuna dupa toata povestea aceea fulminanta ne-am fi plictisit si in mod sigur ne-am fi despartit, spun personajele... si poate fi si astfel... in final ea ii canta un vals la chitara (moment in care am avut gandul irepresibil ca trebuie sa invat sa cant la chitara, a cata oara oare si ca a doua zi dimineata ma duc direct la magazin sa imi cumpar una...), si apoi se inchide usa... ne putem imagina orice.
:)

 https://youtu.be/1_gyGYc_8oA?list=RDHCfGNsHM-jjyY,

before sunrise

nu stiu exact cum am ajuns la gandul ca trebuie sa mai vad odata filmul asta... cert este ca am simtit o nevoie, adica vroiam sa il vad pe al doilea dar nu imi mai aminteam mare lucru din primul... si nici nu ma inebunesc dupa ethan hawke, filmul e din 1995, si amintirea mea era ca nu se intampla mare lucru si ca personajele vorbesc mult... si ca nici nu-i nu stiu ce, ehhh... putine filme sunt care mi-au placut la a doua vizionare sau pe care imi doresc sa le vad si revad. spre surprinderea mea de data asta, adica a doua oara, mi-a placut totul... intamplarea, speranta, posibilul, nestiutul, stiutul, nespusul, si ceea ce s-a spus, iubirea si mai ales tineretea, zambetul si accentul lui julie delpy. in '95 aveam aproape varsta ei... si astazi ma gandesc ca poate aveam si jovialitatea ei desi nu imi mai amintesc foarte bine aspectul asta. asta am simtit. cu capul gol, incapabil de gand ca vreau sa privesc de pe margine povestea altora. iar fundalul e viena... amintirea mea de acum imi spune ca prima data m-am plictisit, astazi dupa douazeci de ani, mi s-a parut superb... o fi de la batranete! o fi de la cuget... m-am gandit ca filmul poate sa fi capatat valoare tocmai pentru ca este primul dintr-o serie de 3, ca viitorul l-a potentat, comparatia... ca l-am vazut in tinerete cand nu mi s-a parut nimic special, astazi vad cu alti ochi, trebuie sa existe povestile...

why me

no de aia, pentru ca efectiv imi place ritmul, melodia si evident textul... de obicei textul ma fascineaza dar azi... sunt fan ritm, ha... cantaretul asta este o descoperire dupa o iesire pe mare, in dodecanese, so... un francez din marsilia indragostit de cuba, caraibe si alealalte... no...

http://www.youtube.com/watch?v=6SvTAHpyoZk&list=PLFA3B4D3861947AD1&feature=share&index=12,

sa imi bip bip ceva... ce lunga este chestia de mai sus!!!

continuando

uitandu-ma in urma nu imi vine sa cred ca am trecut, ca am putut trece fara un cuvant, fara o litera, peste lunile mele preferate, mai, iunie... apoi mi-am amintit... am decis, nu mai conteaza nici poza, nici cuvantul, nimic... doar aplecarea mea catre, doar gandul meu, doar memoria care daca este, este... oricum daca gandul meu se pierde, daca memoria se volatilizeaza, daca uit adica... geaba, am fost acolo si dincolo... si?!... ramane sufletul meu plin, incarcat de toate cele... ce pot sa iti transfer tie cititorule!... niste cuvinte aride, banale chiar, ca am vazut, am simtit, am mirosit... si?! au fost si altii care au vazut, au simtit si au mirosit... atunci cum discernem, si mai ales ce anume??... propun o sesiune de kastellorizo cu barbecue pe alimnia... incifrat da, dar golful acela de pe alimnia este absolut linistitor...

http://www.youtube.com/watch?v=HJX1gwpYT44&feature=share&list=PLFA3B4D3861947AD1,
daca o sa aveti rabdare sa ascultati chestia asta codificata de mai sus, poate cumva, oarecumva... :) o sa simtiti literele de mainainte aruncate bizar in ureche... atat cea stanga cat si cea dreapta... hm!

IOI

dupa atatea zile am atat de multe cuvinte incat primul reflex este de involbureala, de impleticire... care sa fie sentimentul dintai pe care l-as putea reda... ioi, ardeleneste vorbind acesta este cuvantul... ioi... adica sa ma feresc, sa ma bag, oricum mare este pericolul si spaima, poate ma doare, poate nu, oricum am o senzatie de disconfort, starea de dupa nu seamana cu aia de dinainte, ioi...

http://youtu.be/iZiFAUtivYI, aceasta este melodia... as putea sa scriu cu majuscule, sau boldat, sau oricum altcumva, soarele este stralucirea, sclipirea, nimic altceva... avem atat de multe stari care nu seamana cu nimic altceva, ne credem destepti, importanti... si poate chiar suntem dar in lumina sclipirii de rasarit sau de apus, sau in notele cantecului astuia nici nu mai conteaza...

de fapt... ce??? soarele e cald, marea albastra, linistea blanda, tacerea atotcuprinzatoare, daca impartirea ne da rest oare merita sa ne batem capul??!!...

barca mea in bataia vantului are panzele pline... sunt fericit! sunt pe drumul cel bun, sinuos da, dar este cel pe care l-am ales eu... restul il vom vedea, restul nu conteaza... restul este rest.

http://youtu.be/iZiFAUtivYI;